Adevarat va spun ca unul dintre voi Ma va vinde

EVENIMENTE RUTIERE

La data de 13 decembrie a.c., în jurul orei 07.15, pe strada Traian, din municipiul Galați, s-a produs un accident soldat cu rănirea unei persoane. După primele verificări, polițiștii au stabilit că victima, un minor, de 14 ani, ar fi fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, de 50 de ani, în timp ce ar fi traversat strada prin loc nemarcat. Adolescentul a fost transportat la spital, pentru investigații medicale, iar conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. *** Tot în municipiul Galați, o femeie, de 34 de ani, a fost victima unui accident rutier petrecut pe strada Nicolae Bălcescu. Aceasta ar fi încercat să traverseze strada prin loc nemarcat, fiind acroșată de un autoturism condus de un bărbat, de 43 de ani, din comuna Vânători. Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ. *** În aceeași zi, în jurul orei 11.00, un alt accident rutier soldat cu rănirea unui pieton, s-a produs pe strada Dimitrie Hârlescu, din municipiul Tecuci. Și în acest caz, așa cum a rezultat din cercetarea la fața locului efectuată de polițiști, victima, un minor, de 9 ani, ar fi traversat strada prin loc nemarcat, fiind surprinsă și accidentată de un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani. Acesta din urmă a fost testat alcoolscop, rezultând că nu se afla sub influența alcoolului. Victima a fost transportată la spital, dar nu a necesitat internarea. *** La data de 13 decembrie a.c., în jurul orei 07.35, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe D.J. 24, în localitatea Nărtești, soldat cu rănirea a trei persoane. La fața locului, polițiștii au stabilit că o tânără, de 19 ani, ar fi pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând într-un podeț din beton, aflat în dreapta sensului său de mers. În urma impactului, atât conducătorul auto, cât și alte două persoane din autoturism, au suferit leziuni, fiind transportate la spital, pentru îngrijiri medicale. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, polițiștii urmând să stabilească împrejurările și cauzele concrete ale producerii accidentului. *** La data de 13 decembrie a.c., în jurul orei 23.25, polițiștii Secției 2 Poliție Galați au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că un autoturism care se deplasa pe strada Eremia Grigorescu ar fi acroșat un alt autoturism parcat, după care, bărbatul aflat la volan ar fi coborât și ar fi lovit cu picioarele autovehiculul în cauză. Polițiștii au mers imediat la fața locului unde au identificat conducătorul autoturismului, un bărbat, de 29 de ani, din verificări rezultând că cele sesizate se confirmă. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat alcoolscop, rezultând valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice și a stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și distrugere.

%d bloggers like this: