De la IPJ

INFRACȚIUNE CIRCULAȚIE

În data de 22 septembrie 2021, în jurul orei 13:05, Poliția Orașului Tg. Bujor, a fost sesizată prin apel 112, despre faptul că pe DN 24D, pe ruta Galați-Cuca, circulă haotic o autoutilitară.
Polițiștii care s-au deplasat imediat în zona indicată, au identificat această autoutilitară la ieșirea din comuna Cuca spre Bârlad, oprită pe partea dreaptă a DN24D, dar cu motorul pornit, la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 44 ani, din comuna Rădășeni, județul Suceava.
Acesta a declarat faptul că a condus autoutilitara din municipiul Galați până în acel loc, se deplasează către municipiul Fălticeni, din județul Suceava și nu a consumat băuturi alcoolice.
Fiind testat alcoolscopic, a rezultat o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Tg. Bujor, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauza de față s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


BĂRBAT REȚINUT PENTRU VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE

În data de 23 septembrie 2021, în jurul orei 10:08, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Smârdan au fost sesizați prin apel la S.N.U.A.U 112, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 77 ani, în timp ce se afla la adresa de domiciliu din comuna Suhurlui, județul Galați, în cursul nopții trecute, ar fi fost agresat fizic de fiul său, în vârstă de 50 ani, ce domiciliază fără forme legale în comuna Pechea, județul Galați.

Polițiștii care s-au deplasat imediat la fața locului, au stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, la adresă fiind găsit bărbatul de 77 ani, care a declarat faptul că, în urma unui conflict spontan, fiul său, care venise la locuința sa pentru a-l ajuta atât pe el cât și pe soție la activitățile gospodărești, l-ar fi lovit cu pumnii la nivelul capului, provocându-i mai multe leziuni.
Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Galați și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauza de față s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de Violență în familie.

Ulterior, în urma probatoriului administrat în cauză, față de bărbatul de 50 ani, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, acesta să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
20 DE POSTURI SCOASE LA CONCURS, DIN SURSĂ EXTERNĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Galați scoate la concurs un număr de 20 de posturi de agenți și ofițeri de poliție prin încadrare directă.

Sunt scoase la concurs, prin încadrare directă, 8 posturi de ofițeri de poliție și 12 posturi de agenți de poliție.
Înscrierile se fac on-line în perioada 23.09 – 05.10.2021, inclusiv în ziele nelucrătoare, numai în format electronic scanat, doar la adresa de e-mail sursaexterna@gl.politiaromana.ro ce aparține Inspectoratului Județean de Poliție Galați

ATENȚIE!!! Pe data de 05.10.2021, după orele 16:00, nu vor fi luate în calcul cererile de înscriere însoțite de documentația solicitată.

ATENȚIE!!! Este interzisă înscrierea la concurs precum și transmiterea documentelor ce constituie dosarul de recrutare prin fax, prin poștă, inclusiv poștă militară sau prin orice alte mijloace decât prin adresa de e-mail a Inspectoratului Județean de Poliție Galați, respectiv sursaexterna@gl.politiaromana.ro, astfel că cererile și documentele transmise în altă modalitate decât cea precizată urmează a nu fi luate în considerare.

Posturile scoase sunt în specialitățile investigații criminale, criminalistică, comunicații și informatică, financiar, cazier judiciar, statistică și evidențe operative, pregătire profesională, logistică și resurse umane.

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc, începând de astăzi, pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, secțiunea Carieră – Posturi scoase la concurs:
https://gl.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs

În perioada 21 – 29 octombrie a.c., se va desfășura proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice, respectiv proba practică, în funcție de posturile pe care candidează, dacă este prevăzută o astfel de probă.

La data de 6 noiembrie a.c., va fi desfășurată proba scrisă, de tip test grilă.

SUCCES TUTUROR CANDIDAȚILOR!

%d blogeri au apreciat: