Școala de presă REALITATEA * Frăția celor care pun piedici

Cele trei formațiuni cu tradiție în ceea ce privește cooperarea au mai tras marți un pumn democrației. CCR așteaptă până astăzi punctele de vedere ale Parlamentului pe tema confilctului sesizat de de Guvern. Călcând peste opiniile șefei Senatului, “Coaliția” a adopat un punct de vedere în Senat, iar Camera Deputaților și l-a asumat. Nelegal spun unele voci, perfect legal spun altele.
La rândul său, șeful Camerei, Ludovic Orban, și-a făcut de lucru în teritoriu și a delegat atribuțiile celebrului Florin Roman, un ins care acum luptă pentru #echipacastigatoare și care calcă și el în picioare legile, regulamentele și Constituția.
Pe fondul luptei politice, epidemia COVID-19 prinde putere, astfel că în numai o săptămână cazurile noi raportate zilnic s-au dublat. La fel și numărul deceselor. Coordonatorul campaniei de vaccinare a atras atenția că un caz confirmat pozitiv cu varianta Delta poate duce la alte aproximativ 390.000 de infectări în două luni.
O rezoluție privind sancționarea statelor membre UE care nu respectă drepturile LGBTIQ+ a primit de la europarlamentarii PSD voturi ”contra”, iar de la cei ai – USR PLUS – voturi “pentru”. Nici liberalii n-au fost mai prejos, o parte dintre ei exprimând-se “împotrivă”, în timp ce alții pur și simplu s-au abținut.
Parchetul European, condus de Laura Coruța Kovesi, a lansat 300 de anchete în 3 luni de la operaționalizare, iar valoarea estimată a prejudiciilor se ridică la 4,5 miliarde de euro.
Citește și:
Baerbock a plagiat mai mult decât contracandidații săi Armin Laschet și Olaf Scholz
AUR cere renunțarea la școala online și să nu se pună presiune pe elevi și profesori să se vaccineze
Noul val COVID-19: Ministrul interimar al Sănătății, discuții cu DSP pentru pregătirea spitalelor
Viorel Hrebenciuc, condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu executare
Recomandare de lectură: BBC.com – Kabul make-up artist: ‘Women like me are Taliban targets’
student Liviu Tache RADU,anul III CRP,Universitatea Apollonia Iași

%d blogeri au apreciat: