Școala nr. 33, modernizată cu fonduri europene

Primăria municipiului Galați informează că s-au încheiat lucrările de modernizarea la Școala nr.33, din cartierul Micro 39, în cadrul unui proiect cu fonduri europene de 6,4 milioane de lei. Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Continuăm investițiile în educație. La Școala nr. 33 am prevăzut modernizarea și reabilitarea corpurilor A și B, reabilitarea și dotarea terenurilor de sport, achiziționarea de echipamente IT și mobilier urban pentru curtea școlii. Totul din dorința de a oferi copiilor cele mai bune condiții. Un an școlar bun, rodnic și plin de satisfacții, tuturor copiilor, profesorilor și părinților!”. Obiectivul general al proiectului vizează asigurarea accesului, calității și a atractivității educației în școlile din municipiul Galați, în scopul creșterii ratei de participare la învățământul obligatoriu, la reducerea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, la o rată mai mare de absolvire a învățământului obligatoriu și la creșterea ratei de tranziție spre niveluri superioare de educație. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt: elevii înscriși în învățământul primar și gimnazial (468); cadrele didactice; personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic. Beneficiarii indirecți sunt copiii de vârstă preșcolară care în următorii ani vor frecventa cursurile în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 33 precum și întreaga comunitate locală. Valoarea totală a proiectului este de 6.475.057,45 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 6.345.427,03 lei. Proiectul cu titlul „Reabilitare și Modernizare Școala Gimnazială nr. 33 Galați”, cod SMIS 120783, este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritatea de investiții 10.1 – Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv specific 10.1 – Creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, Apel de proiecte nr. POR/10/2017/10/10.1b/7regiuni.
Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați

%d blogeri au apreciat: