Comunicat de presă Căsătoriile și parteneriatele între persoane de același sex ar trebui recunoscute în întreaga UE

• Familiile LGBTIQ și cuplurile de același sex ar trebui să aibă aceleași libertăți de circulație și aceleași drepturi de reîntregire a familiei ca și celelalte

• Comisia ar trebui să ia măsuri împotriva României, Ungariei și Poloniei pentru încălcarea valorilor UE

UE ar trebui să elimine toate obstacolele cu care se confruntă persoanele LGBTIQ atunci când își exercită drepturile fundamentale, afirmă eurodeputații.
Într-o rezoluție referitoare la drepturile persoanelor LGBTIQ în UE (adoptată cu 387 voturi pentru, 161 împotrivă și 123 abțineri), Parlamentul European subliniază că acești cetățeni ar trebui să își poată exercita pe deplin drepturile, inclusiv dreptul la liberă circulație, oriunde în Uniune.
Libertatea de circulație și drepturile familiilor în centrul atenției
Potrivit rezoluției, căsătoriile sau parteneriatele înregistrate constituite într-un stat membru ar trebui să fie recunoscute în toate statele membre în mod uniform, iar soții și partenerii de același sex ar trebui tratați în același mod ca și cei de sex opus.
În urma hotărârii Curții Europene de Justiție „Coman & Hamilton”, care a constatat că dispozițiile referitoare la „soț/soție” din Directiva privind libera circulație se aplică și cuplurilor de același sex, Comisia ar trebui să ia măsuri împotriva României, în cazul în care guvernul nu actualizează legislația națională pentru a reflecta această hotărâre, solicită eurodeputații.
De asemenea, rezoluția îndeamnă toate țările UE să accepte ca părinți legali adulții menționați în certificatul de naștere al unui copil. În general, deputații doresc ca familiile LGBTIQ să aibă același drept la reîntregirea familiei ca și cuplurile de sex opus și familiile acestora. Pentru a se asigura că copiii nu devin apatrizi atunci când familiile lor se mută într-un alt stat membru, eurodeputații susțin că familiile ar trebui să beneficieze de același tratament în întreaga UE.
În cele din urmă, eurodeputații iau act de discriminarea cu care se confruntă comunitățile LGBTIQ din Polonia și Ungaria. Parlamentul solicită luarea unor măsuri suplimentare la nivelul UE (proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, măsuri judiciare și instrumente bugetare) împotriva acestor țări.

%d blogeri au apreciat: