SENAT, Comunicat de presă

O veste tristă ne-a tulburat tuturor sfârșitul de săptămână: marele actor Ion Caramitru a plecat pentru totdeauna dintre noi.
Cel care a fost apelat o viață întreagă de toți apropiații Pino a făcut parte dintr-una dintre „promoțiile de aur” ale teatrului și filmului românesc, ieșită în 1964 pe porţile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”. Colegi cu Ion Caramitru au fost nume de referință ale scenei și ecranului din România, unele plecate pentru totdeauna dintre noi (Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Ilinca Tomoroveanu), altele rămase să țină sus stindardul artei dramatice (Valeria Seciu, Mariana Mihuț, Rodica Mandache, Vigil Ogășanu).
Cu o carieră de aproape 60 de ani, Ion Caramitru a întruchipat peste 100 de personaje în piese de teatru și în filme, în regia unor titani de talia lui Sică Alexandrescu, Liviu Ciulei, Vlad Mugur, Sanda Manu, Cătălina Buzoianu, Alexandru Tocilescu, Silviu Purcărete sau Andrei Șerban, dar și sub bagheta proprie.
Dar, dincolo de rolurile interpretate, Ion Caramitru a contribuit enorm la consolidarea și prestigiul culturii române. Fie că l-a introdus în inimile noastre pentru totdeauna pe Mihai Eminescu recitându-i versurile ca nimeni altul, fie că a condus instituțional destinele culturii naționale din funcția de ministru, fie că a înființat și condus UNITER-ul, ale cărui premii oferite în Galele anuale au reprezentat unele dintre cele mai importante recunoașteri ale valorii atâtor actori, regizori, dramaturgi, scenografi, fie că s-a preocupat îndeaproape de păstrarea zestrei culturale a fraților săi aromâni, fie că s-a luptat din răsputeri pentru ca Teatrul Național „I. L. Caragiale”, pe care l-a condus în ultimii 16 ani din viață, să-și redobândească un sediu pe măsura importanței sale, Ion Caramitru și-a pus definitiv amprenta asupra a tot ce înseamnă valoare spirituală în România.
Dincolo de toate acestea și mai presus de toate, Ion Caramitru a fost cel care, în ziua de 22 decembrie 1989, în direct, din studioul Televiziunii Române, a vestit țării întregi prăbușirea regimului dictatorial, redând astfel speranțele poporului său, atât de greu încercat de istorie.
În numele colegilor mei din Comisia pentru cultură şi media a Senatului, doresc să exprim, pe această cale, cele mai sincere sentimente de regret pentru această imensă pierdere, precum şi de compasiune pentru toţi cei care l-au iubit şi cărora Ion Caramitru le-a oferit un model în viaţă.
De astăzi, fără Ion Caramitru, teatrul şi filmul românesc și, în general, cultura română sunt mai sărace. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

PREȘEDINTE, Senator Viorel-Riceard BADEA

%d blogeri au apreciat: