EXPOZIȚIA DE PICTURĂ IULIA ȘCHIOPU „DAS HOHELIED/ CÂNTAREA CÂNTĂRILOR” @ TINY GRIFFON GALLERY, NÜRNBERG

Din patru septembrie, Iulia Șchiopu revine la Nürnberg, în Tiny Griffon Gallery, cu expoziția de pictură Das Hohelied/ Cântarea Cântărilor.
Sursa de inspirație pentru cele 14 lucrări ale seriei o constituie o cunoscută cantată de David Lang, « Just (after Song of Songs) », fiecare lucrare folosind ca metaforă și având drept titlu câte un vers al cantatei. Întreaga expoziție se constituie astfel într-un poem pictat, în care cunoscutele personaje-păpuși ale Iuliei Șchiopu plutesc, suspendate într-o lume de simboluri vizuale legate de cuvintele-cheie ale Cântării Cântărilor și de întreaga pleiadă de senzații, sunete, mirosuri, atingeri pe care versurile le deschid imaginației.
Personajele artistei sunt însoțite de păsări, fluturi, libelule, flori și fructe, ierburi de leac, condimente, integrate unor peisaje imaginare, rodul unei fantezii deopotrivă picturale și literare. Iulia Șchiopu întâi « vede » povești, și apoi pictează caracterele care le populează.
Cântarea Cântărilor, e, de fapt, o dublă parabolă. În primul rând, se referă la cartea Vechiului Testament și la versurile cantatei Just. În al doilea rând, terestru și voit elaborat, Cântarea Cântarilor se referă (și) la folosirea, în această serie, a temelor, creaturilor și obiectelor legate de muzică și muzicalitate : vechi instrumente, cutii muzicale, gramofoane, păsări cântătoare și, nu în ultim rând, o paradă a personajelor transportate de muzică. Eroinele-păpuși ale acestei expoziții par doar fortuit prezente în cadrul precis al tabloului, tânjind după alte orizonturi și fiind transportate de muzică în multe alte spații, simultan.
Cadrele de ușă sau fereastră, draperiile, nișele, porțile simbolice (uneori ascunse într-un labirint vegetal), zidul-metaforă a barierei care desparte lumile – toate acestea sunt prezente în aproape fiecare lucrare, marcând o etapă creativa distinctă în opera Iuliei Șchiopu – cu personaje mai hieratice, elemente decorative mai puține și cu simboluri a căror descifrare e mai complicată și mai provocatoare. « Păpușile » sunt înzestrate cu o putere magică suplimentară, compozițiile sunt mai sobre și mai stilizate, conceptul expoziției are unitate și fluiditate, fiecare detaliu e integrat unei idei pe care privitorul o primește fără « instrucțiuni de interpretare ».
Lumea Iuliei Șchiopu devine astfel încă și mai bogată în complexitatea simbolurilor sale, lăsând mult spațiu interpretărilor și viziunii personale.
Das Hohelied/Cântarea Cântărilor e deschisă vizitatorilor, doar cu programare, până la sfârșitul lunii septembrie, în Tiny Griffon Gallery Nürnberg. Curator : Cristina Simion
Ilustrația afișului : « Just your Desire », acril pe pânză, 60×50 cm, 2021.

%d blogeri au apreciat: