ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR GĂLĂȚENI PENTRU CREȘTEREA GRADULUI DE SIGURANȚĂ RUTIERĂ

68 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate și 7 premise de conducere au fost reținute de polițiștii gălățeni, în urma unei acțiuni pe linie rutieră, desfășurată în sistem integrat, în cursul zilei trecute. La data de 11 august a.c., în intervalele orare 07.00 – 09.00 și 17.00 – 19.00, polițiștii gălățeni au desfășurat o acțiune, pe raza întregului județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea unui climat de siguranță și ordine publică. Acțiunea s-a desfășurat în sistem integrat, la ea participând polițiști din cadrul structurilor rutiere, de ordine publică și transporturi, și a avut, în principal, scop preventiv, urmărind conștientizarea de către cetățeni a necesității respectării prevederilor legale în materia circulației rutiere. În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale (45 pentru nerespectarea regimului legal de viteză), în valoare de aproximativ 34 000 de lei. Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 7 permise de conducere (4 pentru nerespectarea regimului legal de viteză) și 2 certificate de înmatriculare. Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, vă recomandăm:
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!
– Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri riscante sau neregulamentare!
– Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident!
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

%d blogeri au apreciat: