EXPOZIȚIE „STUDENTS ARE COMING TO TOWN” @ GALERIA TREPTE DE ISTORIE, DIN PIAȚA UNIRII, FOCȘANI

Centrul Cultural Vrancea are plăcerea de a anunța debutul proiectului Students are Coming to Town, miercuri, 11 august, ora 17.00, la galeria Trepte de Istorie, din piața Unirii, Focșani.
Proiectul conține minievenimente cu studenți ai Universității Naționale de Arte din București și ai Universității Naționale de Teatru și Film I. L. Caragiale.
În cadrul programului Students are Coming to Town se vor desfășura: o expoziție de artă contemporană și o serie de proiecții de film. În cadrul expoziției „DND – do not disturb” (curator Raluca Ioana Milescu), vor fi prezentate filme produse de studenții de la UNATC (curator Adrian Petrariu) și lucrări ale studenților de la Universitatea de Arte București. Pornind de la ideea de spațiu privat în era tehnologiei, a platformelor de social media contemporane, expoziția aduce în discuție cum și cât ne împărtășim din viață cu lumea din online.
Evenimentul va găzdui microevenimente: tururi ghidate, discuții cu studenții în vederea familiarizării publicului tânăr din Focșani cu abordări inovative în artele vizuale și în film. De asemenea, proiectul urmărește conectarea tinerilor la medii universitare efervescente, dar și la posibile viitoare profesii.

%d blogeri au apreciat: