STUDENTFEST VĂ INVITĂ LA HAOS!

StudentFest, festivalul internațional studențesc de artă și cultură din Timișoara, dă drumul la înscrierile participanților pentru ediția 30, în perioada 5-20 august. Pentru înregistrare, doritorii sunt rugați să își aleagă atelierul preferat și să completeze formularul aferent acestuia, pe site-ul studentfest.ro. În cadrul festivalului se vor ține atât ateliere închise, create de artiști cu experiență, cât și evenimente publice, care nu necesită înscriere în prealabil.
Printre atelierele închise din acest an se enumeră și cele street art, pictură în ulei, flashmob, design grafic, design textil, fotografie cu telefonul mobil, atelier de scriere, atelier de trupe și atelier de improvizație scenică. Acestea sunt doar câteva dintre cele peste 30 de ateliere pe care StudentFest le organizează în acest an. Atelierele sunt gratuite și sunt deschise tuturor tinerilor pasionați de latura artistică.
Ce este StudentFest?
StudentFest este un festival internațional studențesc de artă și cultură din România, organizat de către Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT). Scopul său principal este susținerea și promovarea tinerilor artiști în societate prin intermediul celor opt secțiuni: Arte Urbane, Arte Vizuale, Dans, Design, Foto-Video, Literatură, Muzică și Teatru.
HAOS – tema ediției cu numărul 30

Participanții vor lucra în cadrul atelierelor pe conceptul creativ „HAOS”, care reprezintă și tema ediției actuale. Aceasta a fost aleasă în urma corelării haosului cu inspirația în creație și ca sugestie pentru contextul anului 2021, din urma pandemiei provocate de virusul SarsCov-2.

Când și unde va avea loc festivalul?
Perioada de desfășurare este 30 august – 12 septembrie, iar dacă măsurile impuse pentru prevenirea infectării cu virusul SarsCov-2 nu se modifică în sens restrictiv, evenimentele și atelierele vor avea loc în zone centrale din Timișoara. Pentru a fi la curent cu informațiile despre desfășurarea festivalului, ne puteți urmări pe site-ul studentfest.ro sau pe rețelele de socializare, Facebook – StudentFest și Instagram – studentfest.ro.
De asemenea,am dat startul unei campanii de donare pentru susținerea festivalului, așadar doritorii pot încuraja arta tânără și independentă prin suportul lor financiar.
Donațiile pot fi realizate direct pe site-ul studentfest.ro, prin accesarea butonului de donare sau prin intermediul platformei Bursa Binelui, la linkul https://www.bursabinelui.ro/BursaBin…/Proiecte/StudentFest

.

%d blogeri au apreciat: