Trei locuri de joacă vor fi modernizate

Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat contractul de lucrări pentru modernizarea, cu fonduri europene, a trei locuri de joacă din cartierele Micro 38 și Micro 39. Oferta declarată câștigătoare în urma licitației a fost cea depusă de Asocierea Moviland Met SRL – Fraicom SRL. Valoarea contractului este de 1.502.463,19 lei fără TVA, fiind prevăzute două luni pentru proiectare și patru luni pentru execuția lucrărilor. Este vorba despre un proiect cu fonduri europene care vizează modernizarea locurilor de joacă din Micro 38 – Bl.B3- B4, Micro 39C – Bl.G-A9 și Micro 39A – Bl.W2-W3. Principalele categorii de lucrări de intervenție sunt: dotare cu echipamente de joacă; delimitare spațiu de joacă; amenajare circuit alei pietonale; montare stâlpi de iluminat ornamentali; amenajare spațiu verde cu rulouri de gazon și sistem de irigații automat; amenajare covor antitraumă; montare mobilier urban (bănci lemn-metal, coșuri de gunoi metalice, cișmele, pergole din lemn pentru umbrire, foișor, mese de șah/table, mese ping-pong din fibră de sticlă); dotare cu echipamente de fitness. Contractul de finanțare europeană pentru realizarea obiectivului „Modernizare 3 locuri de joacă Micro 38 – Bl.B3, B4, Micro 39C – Bl.G-A9, Micro 39A – Bl.W2-W3 în Municipiul Galați” este în valoare de 2.468.377,36 lei, din care contribuția de la bugetul local este de 567.774,36 lei.
Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați

%d blogeri au apreciat: