SENAT, Comunicat de presă

Senatorul Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a avut o întrevedere marți, 13 iulie a.c., cu o delegație parlamentară poloneză condusă de Ryszard Terlecki, vicemareșal al Seimului polonez și Marek Pęk, vicemareșal al Senatului polonez și membru al Grupului parlamentar de prietenie Polonia-România.
În cadrul întrevederii au fost abordate teme ce ţin de cooperarea româno-poloneză în plan bilateral, multilateral-regional, al Uniunii Europene și al NATO, în domeniul politic, economic, al apărării şi securității.
Preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a apreciat colaborarea excelentă a României cu Republica Polonă, pe multiple planuri și variate domenii, bazată pe Parteneriatul Strategic între cele două țări, precum și pe o similitudine de abordări și viziuni în ceea ce privește politica externă, apărarea și securitatea.
Senatorul român a arătat importanța coordonării pozițiilor și eforturilor atât în plan bilateral, cât și în cadrul formatelor de cooperare regionale, în special B9 și Inițiativa celor Trei Mări, alături de Parteneriatul Estic, pentru asigurarea securității și bunăstării regiunii și promovarea valorilor democrației în spațiul estic.
Senatorul Pauliuc a evidenţiat interesul pentru creșterea și diversificarea cooperării româno-polone în domeniul apărării și securității din punct de vedere economic, prin intermediul colaborării între firme române și poloneze, subliniind importanța, pentru țările NATO, a atingerii unei independențe naționale din punctul de vedere al înzestrării armatei. Demnitarul român a arătat angajamentul ferm al României pentru NATO, prin alocarea a 2% din PIB pentru bugetul apărării.
Președintele Comisiei a făcut apel la partea poloneză pentru sprijinirea, pe perioada deținerii Președinției Consiliului Uniunii Europene, în viitorul apropiat, a demersului României pentru aderarea la Spațiul Schengen și la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).
Ambele părți au subliniat utilitatea dialogului avut și au convenit continuarea acestuia, diplomația parlamentară constituind un instrument important pentru dezvoltarea relației bilaterale și regionale.
La întrevedere a mai participat, din partea română, deputatul Ben-Oni Ardelean, vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților, iar din partea polonă deputații Jacek Osuch, Secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, Patrimoniului Național și Sportului și Bogusław Sonik, Comisia pentru legătura cu polonezii de peste hotare, Comisia pentru protecția mediului, resurse naturale și păduri.
Delegația poloneză a fost însoțită și de E.S. Maciej Lang, ambasadorul Republicii Polone în România.

%d blogeri au apreciat: