Salvarea plagiatorilor

Metoda prin care se incearca salvarea plagiatorilor. Membrii CNATDCU ar putea avea doar rol decorativ
Plagiatele in tezele de doctorat, care pana acum erau verificate de profesori universitari desemnati de Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), vor fi constatate inclusiv in baza unor rapoarte emise de o serie de softuri de identificare a similitudinilor, care iau in calcul doar publicatiile disponibile online, arata Pressone. Potrivit sursei citate, aceasta este doar una dintre modificarile pe care Ministerul Educatiei se pregateste sa le aduca Regulamentului de functionare al CNATDCU si Metodologiei de solutionare a sesizarilor de plagiat in tezele de doctorat. Sursa citata mai arata ca, daca modificarea acestor documente, anuntata public de ministrul Sorin Cimpeanu (PNL), va fi adoptata, membrii CNATDCU vor fi redusi la simpla postura de a constata plagiatul „ca urmare a verificarii prin intermediul programelor recunoscute”, programe care peste tot in lumea universitara performanta sunt utilizate doar pentru a semnala indicii cu privire la o posibila frauda academica. O alta modificare, mai arata Pressone, propune ca o teza sa nu mai poata fi reanalizata daca in cazul ei s-a pronuntat anterior un verdict de neplagiat, chiar daca in lucrarea stiintifica cu pricina ar fi identificate si probate elemente noi de plagiat, nedescoperite si neanalizate la prima verificare a lucrarii. „Eu m-am straduit cu toate fortele mele, dar nu le mai am, sa determin o functionare fluida a CNATDCU si sa nu tina seama nimeni de niciun nume, ci doar de teza si de corectitudine. (…) Pricina pentru care, va rog sa verificati, l-am anuntat pe ministru ca imi voi scrie zilele acestea demisia fiindca e un esec al meu. Adica i-am chemat pe sefii de comisie, i-am chemat pe sefii de paneluri, i-am rugat pe colegii vicepresedinti, care domiciliaza in Bucuresti sa incerce sa fluidizeze lucrurile, sa-i cheme sa lucreze. Eu nu pot sa admit ca o reclamatie de plagiat nu este solutionata intr-un timp optim. Aici nu e vorba de ani, dupa parerea mea niste specialisti pot sa se pronunte in doua saptamani maxim in legatura cu un plagiat”, a declarat pentru Pressone seful CNATDCU, academicianul Ioan Aurel Pop.

%d blogeri au apreciat: