Renate Weber

Renate Weber a fost revocată de Coaliție din funcția de Avocat al Poporului după două ședințe cu scandal şi prin argumente care vor trebui să treacă testul CCR. Partidele Puterii pregătesc audieri ale candidaților săptămâna viitoare, favorit fiind un profesor universitar susţinut de UDMR, susțin surse din Coaliție.
Partidele care asigură majoritatea parlamentară nu s-au lăsat miercuri până nu au demis-o din funcția de Avocat al Poporului pe Renate Weber, după două ședințe – Comisiile juridice reunite şi plenul comun – ținute la foc automat. Dincolo de invocarea faptului că Avocatul Poporului a acționat împotriva Constituției şi a legilor țării, argumentele de revocare nu sunt prea solide, după cum au recunoscut pentru „Adevărul” surse politice din coaliție, fiind emoții în ceea ce privește atacarea demiterii la CCR de către PSD şi decizia judecătorilor constituționali. Concret, Puterea îi reproșează lui Weber următoarele: 1) nu a transmis Parlamentului şi Guvernului raportul special şi recomandările privind problemele de sistem constatate în cazul crimelor de la Caracal; 2) nu şi-a îndeplinit rolul şi obligațiile legale în domeniul apărării, protecției şi promovării drepturilor copilului; 3) declanșarea mecanismului național privind prevenirea torturii (MPN) cu privire la unitățile sanitare care tratează pacienți COVID-19, sub aspectul monitorizării acestora fără un temei concret, ceea ce a dus la confuzie în rândul autorităților şi a afectat buna funcționare a sistemului sanitar. Acest ultim motiv e considerat şi argumentul cel mai puternic. „M-am uitat pe această cerere de revocare şi vă mărturisesc că nu am găsit nici măcar un singur articol din Constituție care să justifice revocarea”, le-a transmis Renate Weber parlamentarilor din Comisia juridică. De altfel, dezbaterea pe seama raportului de la această comisie a fost fie un rechizitoriu al Puterii la adresa Avocatului Poporului, fie dominat de țipetele unor aleși ai PSD ca Nicușor Halici, Steluța Cătăniciu şi Laura Vicol, privind „execuția politică” a lui Weber. Printre argumente nu a fost şi acela referitor la modul cum Weber a mimat atacarea la CCR a Codului Administrativ, astfel încât aleșii locali au rămas cu pensii speciale în continuare. Potrivit unor surse din Coaliție, nu au introdus argumentul referitor la pensiile aleșilor locali, deși erau încălcate două decizii anterioare ale CCR, pe motiv de oportunitate a Avocatului Poporului în ceea ce privește ce atacă şi ce nu la Curte. Potrivit altor surse din Coaliție, motivul a fost acela că parlamentarii nu vor cu niciun chip să-şi „supere” aleșii locali în așteptarea congreselor şi alegerilor interne pe care toate formațiunile din arcul guvernamental le au în toamna acestui an. Forțarea votului de la Comisia juridică, acolo unde nu au fost așteptate toate explicațiile lui Weber, a dus şi la un moment tensionat în interiorul coaliției, la finalul ședinței. Exact după terminarea ședinței, cu microfoanele încă pornite, Mihai Badea (USR-PLUS), șeful Comisiei juridice din Cameră, le-a spus colegilor că nu îi convine cum s-a procedat cu audierea şi votul. Întrebat de o colegă de ce, Badea i-a răspuns sincer: „Pentru că am făcut exact ca PSD-ul”. În 2019, la europarlamentare, electoratul i-a spus d-lui Călin Popescu-Tăriceanu că s-a cam dus baba cu colacii. Că i-a cam trecut vremea, că ar fi timpul să se retragă, că nimeni nu mai dă nici măcar o ceapă degerată nici pe el, nici pe minciunile sale. Că parcursul lui de ființă îngâmfată, etern încântată de sine, veșnic bine orientată, care a trecut nepăsătoare și cu nesimțire maximă de la un partid la altul, care, mai mult, a inventat partidulețe pe care mai apoi a știut să le vândă de așa manieră încât el personal să se mai căpătuiască o dată și încă o dată chiar în așa măsură încât să ajungă președintele PNL și prim-ministru, care atunci când nu a avut funcții a făcut bani a ajuns foarte aproape de punctul terminus. Că și creația mincinoasă numită ALDE care a păcălit o vreme chiar și pe cei din familia europeană cu același nume nu mai înseamnă astăzi pentru români nimic. Că poporul nu o mai vrea și pace. Aleluia! Numai că Tăriceanu nu s-a lăsat și încă nu se lasă. Obrăznicia lui e fără seamăn. Încurajat de organizațiile de bază, acționează precum Agamemnon Dandanache. Dă și luptă. Nu le uitat nici pe sus-numitele cucoane Weber și Nicolai. Și le-a căpătuit. Pe banii românilor, desigur. Așa a ajuns Renate Weber să își treacă în cv, fără a avea pentru aceasta nici cel mai mic merit, doar fiindcă a miluit-o partidul, și postul de avocat al poporului. Poporul? Care popor? El puțin a contat și puțin contează. Pentru total lipsita de scrupule și de bun simț doamnă Renate Weber, care ba l-a slujit și lăudat pe Soros a cărui fundație – filiala românească- a prezidat-o, ba l-a hulit în clipa în care i-a cerut-o dl. Tăriceanu, care ba s-a făcut preș în fața d-lui Băsescu, ba l-a făcut în toate felurile pe la televiziunile famiglie Voiculescu atunci când s-a văzut obligată să părăsească aparatul de lucru al Administrației prezidențiale, importante sunt doar funcția și banii. „Avocatul Poporului e al celor de la ALDE”, țipurea atunci analfabeta funcțional Viorica Dăncilă. Anunțând astfel rezultatul încă unei împărțeli politice mizere, menite să perpetueze funcționarea unei alianțe de guvernare care, în mod vizibil, ducea România spre dezastru. Pentru Dăncilă, Tăriceanu și ceata puțin a contat că poporul nu voia un astfel de avocat. În vremea ce pentru doamna Weber importantă era doar sinecura. După demiterea fufei lui Tăriceanu, liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a anunțat că partidul pe care îl reprezintă va ataca la Curtea Constituțională revocarea lui Renate Weber şi l-a acuzat pe Orban că a grăbit demiterea acesteia pentru ca Guvernul să poată da o ordonanță de urgență pentru amânarea creșterii alocațiilor. Iar acest lucru s-a şi întâmplat, în condiţiile în care în ședința de Guvern au fost primele discuții pe tema adoptării unei OUG pe această temă. Cabinetul Cîțu recurge la OUG, cu toate că în Camera Deputaților e la un pas de adoptare exact proiectul de lege care amână creșterea alocațiilor, însă acesta poate fi atacat la CCR de PSD, spre deosebire de ordonanță. Birourile Permanent reunite se reunesc joi pentru a decide calendarul audierii posibililor candidați pentru funcția de Avocat al Poporului. Potrivit mai multor surse politice din coaliție, UDMR va fi cel care va decide noul Avocat al Poporului. Iar în prezent favorit este Fábián Gyula, lector la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai. Fábián Gyula a fost procuror la Parchetele de pe lângă Judecătoriile Târgu-Secuiesc, Turda, Cluj-Napoca şi Tribunalul Cluj, iar din 1999 este cadru didactic. Favoritul UDMR nu e înregimentat politic, de altfel aceasta fiind o condiție esențială atât din punct de vedere al legislației, dar şi a discuțiilor din coaliție.

%d blogeri au apreciat: