Puiu Nadler

Eu, subsemnatul, versus agentul mossad Puiu Nadler, în povestea cu administratorul de la cimitirul evreiesc Filantropia.

Am primit de la amicul nostru din Israel dl Hary Nadler comentariul de mai jos, făcut în marginea textului nostru despre „înțeleptul Sionului” care a trăit la București ca administrator la cimitirul evreiesc Filantropia. Vezi articolul De ce au fost condamnați la moarte cei patru înalți demnitari români în 1946?, în care reluam cu detalii „ipoteza Gheorghe Mateevici”, potrivit căreia demnitarii români uciși la 1 iunie 1946 au plătit cu viața faptul că cunoșteau identitatea unui „înțelept al Sionului”, aflat în România sub acoperirea funcției de administrator la cimitirul Filantropia din București. Iată mesajul primit de la Tel Aviv: Stimate domnule Coja, Mi-a plăcut o deosebită plăcere să descoper că sunteți talentat și în redactarea unui text care ține de domeniul literaturii științifico-fantastice.Voi încheia cu o umilă propunere: cu cele două personaje reale pe care le cunoașteți, eu, agentul Mossadului și evreul de la Filantropia, ați putea crea un material care va prezenta un subiect pasionant pentru orice congres de psihiatrie de pe globul pământesc. Dacă doriți, aveți aprobarea mea să publicați acest text pe sait. * După cum se vede, dl Nadler nu crede povestea mea, o cataloghează ca un caz patologic de tulburare psihiatrică, eu fiind pacientul încă netratat, nedus pe la Spitalul 9 unde mi-aș găsi leacul. Cam acesta este sfatul prietenesc al dlui Puiu. Până să ajung eu acolo unde mi-ar fi locul, reiau subiectul, în componentele sale, și încerc să detaliez și să argumentez în plus: Punctul de plecare este decesul pe la mijlocul anilor 1980 al administratorului de la cimitirul evreiesc Filantropia. Se produce atunci un eveniment despre care aflu de la ofițerul MAI numit PERCIUN DIOMID: securitatea română constată că la funeraliile administratorului au ținut să participe mari personalități ale comunității evreiești mondiale, care au poposit cu acest prilej la București, ceea ce îi umple de mirare pe atotștiutorii noștri securiști: cine a fost de fapt acel administrator de cimitir care a trăit ani de zile fără să atragă nimănui atenția asupra sa. Onor Securitatea română se trezește fără nicio explicație în fața unui mister total. Concluzia, provizorie, nu putea fi decât una singură: administratorul cimitirului a fost o persoană cu rang înalt în ierarhia iudaică mondială, acea ierarhie complet necunoscută neinițiaților, inclusiv neinformaților din serviciile românești de informații. Autenticitatea acestei ciudate întâmplări nu am niciun motiv s-o pun la îndoială. După ani de zile am legat-o de povestea lui Gheorghe Mateevici despre fratele său, agent al Siguranței, al Securității, cum a murit și ce destăinuire i-a făcut fratelui său mai mic… Comentariul meu și al oricărui om de bună credință: e de mirare ca un lider atât de important să se mulțumească cu existența, cu condiția de administrator al unui cimitir. Peste 40 de ani a ocupat această funcție atât de modestă. Dar dacă stai un pic și te gândești la toate datele problemei, constați că ai de-a face cu o soluție ingenioasă. Omul era sculă mare, ipoteza lui Gheorghe Mateevici a fost că individul era nici mai mult, nici mai puțin, decât unul dintre înțelepții Sionului, adică de rangul iudaic cel mai înalt. I se potrivea funcția de administrator de cimitir? Pentru zeci de motive nu i se potrivea, dar dacă te gândești mai bine descoperi și motive pentru care această acoperire eea foarte convenabilă: nimeni nu l-ar fi putut bănui cine este de fapt! Iar ca lider de prima mână, el trebuia să aibă o activitate specifică care însă să nu atragă atenția altora, străinilor! În principal această activitate specifică însemna să aibă contacte cu subordonații săi, să se întâlnească pentru discuții la înalt nivel ierarhic, să dea dispoziții, să-și facă cunoscută poziția în diverse probleme de interes iudaic etc. Această activitate o putea desfășura de minune ca administrator de cimitir, când te vezi cu fel și fel de persoane care vin la cimitir pentru a pune o floare la mormîntul cuiva drag. Nimeni din afară nu are evidența și controlul celor care intră pe poarta unui cimitir și nu poate bănui că cimitirul este biroul de lucru al unui lider mondial! Ingenioasă schemă! Complet acoperit, marele înțelept nu avea nevoie nici de un serviciu de protecție: cine ce să aibă cu un anost administrator de pietre funerare?! Un neica nimeni! Se mai pune o problemă: cel implicat în această schemă se sacrifică propriu zis. Acceptă să-și ducă viața într-o țară care nu oferă prea multe unui străin. Pentru ce acest sacrificiu? Ce îl poate mobiliza pe un ins inteligent, o capacitate, să se exileze într-un oraș ca Bucureștiul, într-o țară ca România? Poate fi luată în calcul și sancțiunea, pedeapsa! Varianta asta nu mi se pare realistă, dar ne trece prin minte! Și ne punem întrebarea întrebărilor: exista vreun interes evreiesc pentru România atât de mare încât un lider evreiesc să-și sacrifice viața pentru acel interes? Ironia dlui Nadler cred că aici bate: cine ar fi acceptat să-și lege existența de o țară neinteresantă ca România cea amărîtă? Ajunși la acest punct al discuției, suntem obligați să ne aducem aminte că există o relație specială între România și evreimea mondială. Această evreime și-a propus de multă vreme să dobândească un teritoriu, o țară, în care să se poată aduna un număr cât mai mare de „evrei rătăcitori”. Au dobândit acest teritoriu în Palestina, dar cu asta nu s-a rezolvat problema. Și dintre teritoriile în care evreii au visat să-și facă o țară trebuie știut și subliniat apăsat că visul multor milioane de evrei a fost să-și găsească o patrie într-un Israel situat în Europa răsăriteană, într-un teritoriu care îngloba și o bună parte din teritoriul românesc. În iulie 1941, după ocuparea Basarabiei de Armata Roșie, s-a luat decizia ca Basarabia să fie declarată republică socialistă sovietică EVREIASCĂ! Kaganovici, mare lider sovietic, venise la Chișinău să pregătească momentul istoric respectiv, numai în ultima clipă Stalin a renunțat la idee! Așadar, e lucru sigur, dovedit, că în strategia planetară a Sionului teritoriul României suscită un interes aparte, nici până azi Sionul nu renunță la planurile sale în care este inclusă și România. Evreii își fac și azi asemenea planuri, fără ca cineva să ne întrebe și pe noi, românii, dacă ne pică bine sau nu acest interes, aceste planuri! Dovadă cea mai limpede este acțiunea „un milion de evrei cu cetățenie românească” declanșată după 1990. Acțiune desfășurată în mare secret, nu a fost aprobată în nicio sesiune parlamentară, nu a fost discutată în nicio ședință de guvern românesc. Am pomenit mai sus de colonelul DIOMID PERCIUN. Am colaborat bine câțiva ani, la Vatra Românească. La un moment dat, când am scris primele texte despre evreii încetățeniți pe blat, aflând că un fost coleg de-al domnului Perciun este ofițerul de legătură dintre SRI și Băsescu, l-am rugat pe domnul Perciun să ia legătura cu fostul coleg și să-l roage să discute cu Băsescu acest subiect. Ceea ce s-a și întâmplat. Așa a ajuns la noi următorul mesaj de la Cotroceni, de la domnul Băsescu: „în total vor fi un milion de evrei care vor primi cetățenie românească, în România și Republica Moldova. În schimbul acestui acord, Israelul ne va sprijini să facem revenirea Basarabiei la Patria mamă, să refacem România Mare…” La vremea respectivă am făcut public acest mesaj, am considerat că se impune o dezbatere publică, transparentă pe acest subiect! Subiectul a rămas însă mai departe tabu pentru clasa politică, pentru mass media… Răzbate din când în când pe internet vreun text de-al subsemnatului! În rest, nimic! Nimic nimic! În acest context – interesul special al evreimii mondiale pentru România, amintesc și un fapt puțin cunoscut, și deloc comentat: viața și opera a doi eminenți filologi evrei, Lazăr Șăineanu și Mozes Gaster, care au trăit ani de zile în România și au avut frumoase contribuții la studiul limbii române, lucrări și astăzi utile. Amândoi acești merituoși savanți au pățit din partea autorităților românești aceeași …rușine: au fost declarați persoane „non grata” și obligați să părăsească România. Expulzați, așadar! Nicăieri nu veți găsi justificarea acestui gest extrem, surprinzător pentru toată lumea. Mai puțin pentru serviciile de informații de atunci care au constatat că acțiunile celor doi includeau și preocupări subversive, contrare intereselor românești. Cei doi ne studiau etno-logic, în ce măsură suntem ușor de subjugat, ușor de …colonizat cu evreimea aflată în căutarea unui cămin național. Dintre mai multe variante, cea mai plăcută era amplasarea Israelului pe un teritoriu care ar fi cuprins o bună parte din Moldova și din Ucraina, provincia Galicia de odinioară, leagăn al poporului kazar… Sunt semne că proiectul nu a fost abandonat cu totul… Concluzia celor doi eminenți filologi a fost că românii sunt un popor ușor de încălecat, cumsecade până la prostie, bucuroși de oaspeți, buni de pagubă, iertător, care nu ține dușmănie, numai buni de transformat în conlocuitori. Excepție au fost legionarii și național comuniștii lui Nicolae Ceaușescu, care au dejucat planurile Sionului. Fapt care a determinat acțiunea neîncetată a Sionului de a-i diaboliza pe legionari și pe Nicolae Ceaușescu & comp. Ironia dlui Puiu rămâne astfel lipsită de acoperire: dacă doi oameni de statura intelectuală a lui Lazăr Șăineanu și Mozes Gaster și-au făcut o preocupare din a studia fenomenul românesc pentru a vedea cât și cum suntem vulnerabili în fața forțelor …Iadului, nu ar fi deloc de mirare ca alt evreu de valoare să fie „cimitirgiu” o viață de om, petrecută într-un teritoriu vizat, cu mari șanse să devină al doilea Israel, Israelul din Europa. Era vorba de un sacrificiu, dar merita cu prisosință, căci rezolva o problemă vitală a întregii evreimi. În acest context îi amintesc domnului Puiu o declarație patetică cu care m-a suprins în urmă cu cîțiva ani: „domnule Coja, eu nu văd pentru nepoții mei un viitor în Israel!” Adică nu vedea un viitor pentru Israel. Drept care, bănuiesc, domnul Puiu și-a luat cetățenie română și și-a cumpărat și o casă spațioasă în București sau pe Valea Prahovei ori în Bucovina natală. Pentru nepoți! Să fie sănătoși și să le fie de folos! Evreii au avut grijă ca la sfârșitul Primului Război Mondial, când s-a încheiat pacea, în Convenția Specială din 9 decembrie 1919 de la Paris, la articolul 7 să fie introdus dreptul evreilor de a se încetățeni în România fără prea mari dificultăți, fără condiții greu de îndeplinit. După care a urmat un exod evreiesc care a făcut din evrei principala minoritate etnică din România. În 1938 erau circa 2(două) milioane de evrei, cu sau fără acte în regulă! I-am citat pe Mihail Sebastian și Corneliu Zelea Codreanu, care dau amândoi aceeași cifră de evrei trăitori în spațiul carpato-dunăreano-pontic: două milioane… Ceea ce pentru mine reface spectaculos cifrele holocaustului din România: dacă din 2 milioane de evrei scădem cinci sute de mii despre care se știe că au supraviețuit războiului, rezultă că în holocaustul din România au murit circa 1,5 milioane de evrei. Acesta este scorul real al genocidului anti-evreiesc organizat de guvernanții români în vremea mareșalului Ion Antonescu! Cum să nu-l trimiți în fața plutonului de execuție?! Pentru evreii de azi care se fac peste noapte cetățeni români, trebuie avut în vedere și faptul că ținta multor evrei este ca în felul acesta să devină cetățeni ai Uniunii Europene, cu drepturi pe care nu le au ca israelieni. Îi interesează mai puțin România! De ce, de ce am fi împotriva acestui exod evreiesc în România? Din mai multe motive. În primul rând pentru că este o acțiune desfășurată în mare secret, ascunsă publicului. După ce am dezvăluit la începutul anului 2000 faptul că 500.000 de evrei se încetățeniseră „pe blat”, reprezentantul evreilor în Parlamentul României mi-a dat în „România liberă” un răspuns mincinos: cum că evreii care au plecat din România în Israel după 1945 nu au renunțat la cetățenia română, așa că ei reveneau în România cu drepturi depline de cetățeni români, fără să mai treacă prin procesul anevoios de solicitare a cetățeniei românești! Ceea ce nu era deloc adevărat. Înainte de 1990 cine pleca definitiv din România renunța automat la cetățenia română… Alt motiv pentru care ne îngrijorează prezența în România a unui milion de etnici evrei: această minoritate va fi extrem de disciplinată în viața noastră social-politică. Acest milion de evrei înseamnă sute de mii de voturi care pot merge împreună pentru a susține un partid sau altul, sau un partid propriu. Această minoritate va deveni decisivă în guvernarea României, făcând jocul dezgustător pe care îl joacă azi UDMR, cu o tehnică a diversiunii unică în peisajul nostru politic! Avem nevoie de asemenea actori pe scena noastră politică? Eu zic că nu! Evreii se vor instala în România cu pretenții hegemonice, nu vor duce o politică transparentă, nu vor fi cooperanți decât pentru interesul lor. Ne băgăm singuri capul în juvăț, ceea ce sperăm să nu se întâmple. Ne îngrijorează că o asemenea acțiune se poate desfășura fără să existe nicio consultare democratică a clasei politice, a opiniei publice, a poporului român! Nu poate fi nimic bun pentru români în spatele acestui abuz grosolan! Aveți altă părere, iubite domnule Nadler?
Ion Coja

%d blogeri au apreciat: