Poliția în acțiune

ACCIDENT RUTIER PE FONDUL NEACORDĂRII DE PRIORITATE
La data de 15 iunie a.c., în jurul orei 10.45, pe D.E. 581 – varianta ocolitoare a municipiului Tecuci, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane. Din primele verificări, a rezultat că accidentul s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate, în acesta fiind implicate două autoturisme și o autoutilitară. În urma impactului dintre autoutilitară și unul dintre autoturisme, acesta din urmă ar fi fost proiectat în altă mașină care era oprită pentru a acorda prioritate altor vehicule. Un bărbat, de 42 de ani, aflat la volanul primului autoturism, și o femeie, de 61 de ani, pasageră în acesta, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporal din culpă.
ZIUA EUROPEANĂ DE PREVENIRE A FURTURILOR DIN LOCUINȚE
FOCUS DAY – Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe este un concept care se fundamentează pe importanța conștientizării de către cetățeni a necesității adoptării unei atitudini prudente în raport cu locuința și bunurile proprii. Pe 16 iunie, alături de Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității, 17 state europene desfășoară activități menite a atrage atenția asupra problematicii furturilor din locuințe și a crește nivelul de informare în acest domeniu. La Galați, polițiștii au distribuit materiale conținând recomandări pentru reducerea riscului de victimizare, persoanelor întâlnite în locuri publice intens frecventate și în cartiere și au discutat cu acestea despre măsurile eficiente de protejare a locuinței. Polițiștii recomandă cetățenilor să nu comunice date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă, în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Check-in-ul din aeroport aduce like-uri, dar vă face vulnerabil în fața hoților. De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să nu își transforme profilul de pe diverse rețele de socializare în sursă de informații pentru răufăcători. Totodată, este bine să ne amintim regulile simple de protejare a bunurilor și locuinței, aflate la îndemâna fiecăruia:
 Când părăsiți locuința, verificați dacă ați încuiat ușa, ferestrele, ușa de la balcon. Dacă locuiți la parter, la primul sau ultimul etaj, dotarea ferestrelor cu gratii dă un plus de siguranță.
 Nu permiteți accesul în locuința dumneavoastră pentru persoanele necunoscute care vând diverse obiecte, care vă oferă ”de pomană” sau pretind că oferă diverse servicii.
 Vorbiţi doar cu persoanele apropiate despre plecarea în concediu.
 În cazul în care lipsiţi o perioadă mai lungă de acasă, rugaţi o persoană de încredere să vă ridice corespondenţa.
 Dacă sunteţi victimă sau martor al unei infracţiuni, anunţaţi poliţia la telefonul de urgenţă 112.

%d blogeri au apreciat: