VALER DORNEANU

Jurnalistul Liviu Avram publică în Adevărul o amplă analiză asupra activității „infracționale” a lui Valer Dorneanu, liderul unor „analfabeți funcțional și semidocți în capoate vișinii”. Sunt evocate minciuni punctuale ale lui Dorneanu, prin care a manipulat documente și decizii care au afectat statul de drept. „Prima dată l-am prins pe Valer Dorneanu mințind uluitor la începutul lui 2017, în contextul Ordonanței 13. Ca să o umilească pe judecătoarea care contestase Ordonanța 13 la CCR, Valer Dorneanu a strecurat în decizie o frază cum că aceasta nu ar fi respectat o anumită procedură obligatorie (nu intru în detalii tehnice), deși din actele dosarului aflat la CCR rezulta fix contrariul: judecătoarea respectase procedura cu asupra de măsură. Şi afirm că Valer Dorneanu este autorul acelei minciuni pentru că el a fost judecător-raportor în acel caz, adică cel care gestionează bucătăria dosarului şi redactarea deciziei. Am întrebat atunci la CCR, oficial, de ce a fost strecurată o minciună atât de stridentă şi de ușor depistabilă într-o decizie definitivă şi general obligatorie. Mi s-a răspuns, tot oficial, că nu e o informație de interes public“, arată Liviu Avram chiar la începutul analizei sale. “Rechizitoriul” întocmit de Liviu Avram are un lung probatoriu care dovedește reaua credință a găștii conduse de Dorneanu, la CCR, axându-se pe ultimul război al acestei organizații anti românești cu CJUE.
După patru ani şi încă vreo câteva asemenea mistificări definitive şi general obligatorii, ne vine acum ultima, dar probabil că nu cea din urmă minciună pe care Valer Dorneanu se pregătește să o planteze într-o decizie CCR. Deocamdată, o găsim doar într-un comunicat emis marți şi care prefigurează un fel de declarație de război pe care Curtea Constituțională a României o înaintează Curții de Justiție a Uniunii Europene. CCR a judecat marți, 8 iunie, o sesizare de neconstituționalitate privind Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ, Secția Specială), formulată încă din 2019 de trei asociații de magistrați – aceleași asociații care au obținut de la CJUE istorica decizie din 18 mai, care atestă obligativitatea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi care practic cere desființarea Secției Speciale. Decizia CCR trebuia pronunţată încă din 20 mai, dar Parchetul General a cerut o amânare a pronunțării, astfel încât CCR să poată lua în considerație şi decizia CJUE ce tocmai venise două zile mai devreme. Parchetul spera la un aşa-numit „reviriment jurisprudențial” – adică spera ca CCR, în lumina deciziei CJUE, să-şi reconsidere atitudinea față de existența Secției Speciale, pe care a tot cocoloșit-o prin mai multe decizii anterioare. Aşa cum era de aşteptat, revirimentul n-a mai venit. CCR a zis din nou că nu e nimic în neregulă cu Secția Specială şi a respins excepțiile de neconstituționalitate ridicate de asociațiile de magistrați. Juzii CCR din gașca Dorneanu, încă majoritari, au simțit nevoia să-şi regleze niscaiva conturi cu justiția europeană prin intermediul comunicatului ce anunța verdictul. Au tras împrăștiat, în toate direcțiile posibile, dar unul dintre gloanțe mi-a atras în mod deosebit atenția. Zice comunicatul, la un moment dat, aşa: o fi stabilit CJUE caracterul obligatoriu al MCV, dar asta înseamnă că obligațiile cad doar „în sarcina autorităților române competente să colaboreze instituțional cu Comisia Europeană (paragraful 177 din hotărâre), deci în sarcina instituțiilor politice, Parlamentul şi Guvernul României”, şi, prin urmare, aceste obligații nu s-ar adresa și instanțelor de judecată, „organe ale statului care nu sunt abilitate să colaboreze cu o instituție politică a Uniunii Europene”. Serios? Păi hai să vedem ce spune paragraful 177 din decizia CJUE, invocat de CCR pentru a ajunge la o asemenea concluzie. Iată-l, ca să nu avem discuții, integral: „177. Pentru a se conforma obiectivelor de referință enunțate în Decizia 2006/928 (care reglementează MCV-n.m.), România trebuie să țină seama în mod corespunzător de cerințele şi de recomandările formulate în rapoartele întocmite de Comisie în temeiul acestei decizii. În special, acest stat membru nu poate adopta sau menține în domeniile acoperite de obiectivele de referință măsuri care ar risca să compromită rezultatul pe care acestea îl prevăd. În cazul în care Comisia exprimă într un astfel de raport îndoieli cu privire la compatibilitatea unei măsuri naționale cu unul dintre obiectivele de referință, revine României sarcina de a colabora cu bună credință cu această instituție pentru a surmonta, cu respectarea deplină a acestor obiective de referință şi a dispozițiilor tratatelor, dificultățile întâmpinate cu privire la realizarea obiectivelor de referință menționate”. De unde a scos onorabila CCR, din acest paragraf, concluzia că obligațiile MCV vizează doar Guvernul şi Parlamentul, dar nu şi instanţele de judecată? Nu știu şi, cel mai probabil, nu vom afla nici din motivarea completă a deciziei. Dacă domnii de la CCR ar fi citit şi paragraful precedent (176) din decizia CJUE, ar fi aflat că instanţa europeană a afirmat explicit exact contrariul a ceea ce susțin domniile lor: „Statele membre sunt ținute să ia toate măsurile necesare pentru a garanta aplicabilitatea şi eficacitatea dreptului Uniunii, precum şi să elimine consecințele ilicite ale unei încălcări a acestui drept şi că o astfel de obligație revine, în cadrul competențelor sale, fiecărui organ al statului membru în cauză”. Pentru analfabeți funcțional și pentru semidocți în capoate vișinii, facem precizarea că „fiecare organ al statului membru” înseamnă exact asta: „fiecare organ al statului membru” – deci inclusiv organele judiciare, cum sunt instanţele de judecată. Dacă Dorneanu și gașca sa de la CCR înțeleg să pornească războiul cu sistemul de justiție european sprijinindu-se pe asemenea neadevăruri flagrante, mă tem că la finalul zilei nu vor avea sorți de izbândă. Căci mai devreme sau mai târziu, fiecare cetățean va ajunge să-şi pună întrebarea pe care eu mi-o pun de mai bine de patru ani: de ce să mai respect decizii ale unei instanțe care utilizează cu atâta nonșalanță minciuni grosiere, bazându-se doar pe faptul că deciziile sale nimeni nu i le poate nicicum şi nicăieri contesta?
25 de organizații civice din România şi din străinătate solicită demisia membrilor Curții Constituționale după decizia prin care interzic judecătorilor români să constate încălcarea dreptului european cu privire la Secția specială. Demersul a fost inițiat de către asociația Inițiativa pentru o Cultură Democratică Europeană, care consideră că decizia CCR este „o înșiruire de sofisme menite să arunce în aer ordinea de drept European”, „creează incertitudine juridică și obligă instanțele naționale la nerespectarea unei hotărâri a CJUE”: „Situația este fără precedent, dar și fără ieșire. Încălcarea obligațiilor care ne revin ca stat membru UE dictată de CCR trebuie sancționată cu demisia judecătorilor constituționali care au adoptat această hotărâre”. Cele 24 de organizații civice care s-au alăturat acestui demers spun și ele că decizia din 8 iunie a CCR contravine jurisprudenței constante a Curții de Justiție a UE potrivit căreia judecătorul național este primul judecător european, iar acest rol nu poate fi interzis de nicio autoritate, lege sau practică, chiar dacă este vorba de o curte constituțională. „Curtea Constituțională refuză să respecte hotărârea CJUE din data de 18 mai 2021 care consacră obligativitatea pentru statul român de a pune în aplicare recomandările din cadrul Rapoartelor MCV, printre care şi desființarea Secției speciale. CCR impune judecătorilor naționali ca, din moment ce a fost decisă în România constituționalitatea înființării Secției speciale, ei să nu poată aplica direct dreptul european care se opune în mod clar unei astfel de Secții”, afirmă reprezentanții organizațiilor civice. Între acestea se numără VeDem Just, Freedom House, RESET, Corupția Ucide, Asociația Geeks for Democracy, Rezistența. Soarta Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) este lăsată la latitudinea Parlamentului. Judecătorii constituționali susțin că hotărârea Curții de Justiție a UE, luată după ce magistrați români au dat în judecată România pe tema înființării SIIJ, „nu poate fi considerată un element ce poate determina un reviriment jurisprudențial”. CCR a decis că înființarea SIIJ este constituțională, respingând sesizările făcute în acest caz. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat pe 18 mai decizia în procesele deschise de asociații de magistrați din România privind înființarea controversatei Secții speciale de anchetare a magistraților și arată că exemple practice luate din activitățile SIIJ sunt de natură să confirme realizarea riscului ca această secție să se asemene unui instrument de presiune politică și să intervină pentru a schimba cursul anumitor anchete penale sau al unor proceduri judiciare privind, printre altele, fapte de corupție la nivel înalt într un mod care ridică îndoieli cu privire la obiectivitatea sa. CJUE a lăsat totuși la latitudinea instanțelor naționale „să verifice dacă reforma care a condus în România la înființarea unei secții specializate însărcinate cu anchetarea judecătorilor și a procurorilor nu este de natură să facă secția permeabilă la influențe exterioare”. Decizia a fost pronunțată într-un proces deschis la CJUE de către mai multe instanțe și de Forumul Judecătorilor din România și Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului privind legalitatea înființării acestei secții speciale, în guvernarea PSD. Curtea de Justiție a UE subliniază că o astfel de reglementare trebuie să fie justificată de imperative obiective și verificabile legate de buna administrare a justiției și să garanteze că această secție nu poate fi utilizată ca instrument de control politic al activității judecătorilor și a procurorilor.

%d blogeri au apreciat: