Politia in actiune

CERCETAȚI ȘI REȚINUȚI PENTRU CONTRABANDĂ

În cursul acestei dimineți, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 9 percheziții domiciliare, la locații folosite de persoane bănuite de contrabandă. Totodată, au fost puse în aplicare 7 mandate de aducere. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 6 860 de țigarete, ambalate în pachete fără timbru de acciză, în valoare de aproximativ 4 120 de lei, 25 de litri alcool, în valoare de 1 000 de lei, precum și suma de 117 200 de lei și 20 400 de euro.   Din cercetările efectuate în dosarul penal de contrabandă, au reieșit indicii că persoanele bănuite ar fi comercializat, în municipiul Galați, țigarete fără timbru de acciză, de proveniență Republica Moldova. În urma administrării probatoriului, o femeie și doi bărbați au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Parchetului în vederea dispunerii unei măsuri preventive. La acțiune au participat polițiști din cadrul serviciilor Investigații Criminale, Criminalistic și Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

CERCETAȚI PENTRU OPERAȚIUNI CU SUBSTANȚE PSIHOACTIVE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Galați au efectuat 5 percheziţii domiciliare, în cadrul unui dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunii de operațiuni neautorizate cu substanțe psihoactive. La data de 3 iunie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galați și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați au efectuat 5  percheziții domiciliare, în județele Galați și Brașov  la persoane bănuite de operațiuni neautorizate cu substanțe psihoactive. Totodată, au fost puse în aplicare 25 de mandate de aducere. Din cercetări a reieșit că, pe parcursul ultimilor doi ani, persoanele bănuite ar fi comercializat substanțe psihoactive, în județul Galați. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 50 de grame substanțe psihoactive, telefoane mobile și suma de 2 200 de lei. Doi bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, față de alți trei fiind dispusă măsura controlului judiciar. La acțiune au participat polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.

%d blogeri au apreciat: