Reforma pensiilor

Reforma pensiilor așa cum a apărut în presă e un dezastru. Creșterea vârstei de pensionare pentru bărbați la 68-69 de ani, creșterea stagiului minim de cotizare, eliminarea pensionării anticipate. În ceea ce privește pensiile speciale nu s-a făcut nimic, se găsesc permanent scuze și motive. Până la urmă ar trebui întrebat poporul dacă este de acord cu toate aceste derogări abuzive de la o lege unitară a pensiilor. Să se facă un referendum și să se transpună imediat în practică de absolut toate organele statului. Am senzația că anumite instituții lucrează numai în interesul unor grupuri de interese, fără să țină cont deloc de restul populației. Dacă nu sunt în stare să înțeleagă asta, să fie desființate acele instituții. Să se scrie în Constituție că nu se dau niciun fel de derogări de la legea pensiei pentru niciun fel de categorie socială.

Reforma pensiilor așa cum a apărut în presă e un dezastru

Reforma pensiilor așa cum a apărut în presă e un dezastru. Speranța de viață în România este de 75 de ani la femei, 73 de ani la bărbați. Dacă se mărește vârsta de pensionare la 69 de ani înseamnă că un om care a muncit toată viața lui primește o pensie timp de 4 ani, statistic vorbind. O generație întreagă e pusă să plătească jaful din banul public produs de guvernările care au mărit pensiile și salariile fără nicio noimă. Să nu uităm că părinții și bunicii noștri au ieșit la 55/60 de ani la pensie, acum au 70-80 de ani. Păi unde este echitatea și solidaritatea între generații?

Toate studiile făcute arată că după vârsta de 50 de ani astăzi este foarte greu să-ți găsești un loc de muncă. Înseamnă că toți cei care rămân pe drumuri după această vârstă nu mai au niciun mijloc de trai, până la o pensionare ipotetică mai au aproape 20 de ani și nu există niciun venit. Sărăcie, foame și moarte, cam asta se prevede în noile modificări ale legii pensiilor.

Ca și cum nu era suficient, a venit și pandemia de coronavirus. Foarte multe firme s-au închis, cele care au mai rămas au diminuat drastic salariile angajaților, iar revenirea la „normal” e foarte departe. În timpul ăsta, bugetarii și pensionarii și-au încasat veniturile integral. Guvernanții nu au făcut nici cel mai mic gest nici să corecteze greșelile anterioare și nici să ajute sectorul privat copleșit de criză. Toată povara a fost pusă în spatele angajaților din domeniul privat. Din ceea ce se vede în piață, sectorul nu mai poate, e la limita existenței, lucrează cu motoarele turate la maximum și tot nu face față.

Pentru generația copiilor noștri situația este și mai gravă, ei nu au posibilitatea să se angajeze, pentru că nu există locuri de muncă, atunci când găsesc ceva sunt plătiți mizerabil, salariul minim pe economie care a devenit un fel de salariu unic. Cum pot ei să-și întemeieze o familie, să se încumete la a-și lua responsabilitatea unor copii, când în fața lor se întinde un deșert? Nu e de mirare că foarte mulți pleacă din țară, până la urmă e cea mai bună decizie în condițiile date.

Noi o să rămânem în țară să plătim pensii și salariile bugetarilor până când ne vom săvârși din viața asta muncind stahanovist. Nici nu o să mai fie cine să ne îngroape.

Reforma pensiilor, „speciali” și bătaia de joc la adresa românilor

În același timp, există în România o minoritate tot mai întinsă, care pretinde semenilor să o întrețină. Sunt ,,pensionarii speciali” de care nu prea vorbește nimeni. Niciun post tv nu abordează acest subiect, e tabu. În Franța magistrații ies la pensie la 65 de ani, unii chiar mai târziu. La noi se iese la 45 de ani, după 20 de ani de magistratură și, în plus, ei mai primesc și o pensie imensă plătită de la buget. La fel cei din poliție sau din alte domenii privilegiate.

În mod corect și normal, lăsând la o parte vârsta la care se iese la pensie, ar trebui ca fiecare să primească o sumă proporțională cu ceea cu care a contribuit cât timp au fost activi. Atunci pensia ar fi si ea proporțională cu salariul, recte cu „importanța” meseriei pe care a avut-o. De asemenea, fiecare are posibilitatea sa contribuie în plus la o pensie privată și să poată beneficia de ea. Însă este imoral ca cei care lucrează până la 65 de ani să achite (de la buget) pensia unor indivizi tineri, care după ce au ieșit la pensie, să primească două pensii – contributivă și specială – și care să mai și lucreze, dacă tot se poate, tot la stat!

Așadar, a ieși la pensie la 45 de ani mi se pare în primul rând un act profund imoral. Nu vorbesc aici despre lipsa oricărei moralități a celor care au putut, direct interesați și egoiști, să imagineze o lege care să îngăduie colegilor lor să se pensioneze după 20 de ani de muncă. Vorbesc doar de aceia care cred că, după ce statul le-a finanțat educația, doisprezece ani de liceu, încă patru sau cinci de facultate, iar ei au lucrat în folosul societății două decenii, aceeași societate ar avea obligația să-i întrețină pentru încă treizeci sau patruzeci, de ce nu încă cincizeci de ani.

Trebuie să ne imaginăm atunci că serviciile făcute celorlalți au fost atât de valoroase, de vitale, în scurta carieră publică, încât noi toți trebuie să o răsplătim cu munca și cu banii noștri timp de aproape șaizeci de ani. Noi toți purtăm pe umeri această minoritate tot mai întinsă și mai imorală, care nu are nicio remușcare să pretindă semenilor să o întrețină.

Solidaritatea socială e un act de reciprocitate și de echilibru. Nu poți pretinde celorlalți să fie solidari cu tine timp de șase decenii dacă tu ai fost solidar, prin munca ta, doar două decenii cu ceilalți.

De aceea, indiferent cât de mult ar funcționa justificarea formală că legea permite și încurajează pensionarea precoce, găsesc că orice pensionare la o vârstă la care pentru mulți viața adevărată abia atunci începe, este o decizie individuală profund imorală.

Las deoparte aici pentru o clipă argumentul contributivității și mă refer doar la modul în care ne raportăm la restul vieții atunci când avem 42 sau 45 de ani, adică atunci când suntem de fapt la jumătatea vieții, când unii aduc pe lume un copil, când se gândesc să-și construiască o casă ori chiar să-și întemeieze o familie. Abia intrați efectiv în tumultul vieții, în deplinătatea puterilor noastre fizice și psihice, decidem brusc că nu mai avem chef să lucrăm pentru ceilalți și le cerem să ne finanțeze cealaltă jumătate a vieții.

Iată, așadar, de ce susțin eu că reforma pensiilor este un dezastru, o batjocură macabră la adresa milioanelor de români umili, care au muncit o viață întreagă, iar acum trăiesc de astăzi pe mâine.

%d blogeri au apreciat: