Bacalaureat 2021. Elevii claselor a XII-a si a XIII-a termina vineri scoala

Elevii claselor a XII-a si a XIII-a incheie cursurile astazi, cand este si ultima zi de inscriere a candidatilor pentru prima sesiune a examenului de Bacalaureat. Prima proba scrisa a Bacalaureatului este programata in 28 iunie. Potrivit calendarului de pe site-ul Ministerului Educatiei, 4 iunie este data prevazuta pentru incheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a. Tot 4 iunie este si ultima zi pentru inscrierea candidatilor pentru prima sesiune a examenului de Bacalaureat. Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, afirma, recent, ca Bacalaureatul ar urma sa fie sustinut de peste 100.000 de candidati, el mentionand in acest context ca aproximativ 30.000 dintre acestia s-au vaccinat impotriva COVID-19. Totodata, Ministerul Educatiei a anuntat ca a fost adoptata o ordonanta de urgenta care prevede ca, la examenul de Bacalaureat, se echivaleaza/se recunosc probele de evaluare a competentelor lingvistice si digitale. Astfel, candidatii vor sustine, in 28 iunie, prima proba – cea scrisa la Limba si literatura romana. In 29 iunie, este programata proba scrisa obligatorie a profilului, in 30 iunie – proba scrisa la alegere a profilului si specializarii, iar in 1 iulie – proba scrisa la Limba si literatura materna. Primele rezultate ale probelor scrise se vor afisa in 5 iulie, pana la ora 12.00, iar in aceeasi zi, pana la ora 18.00, se vor putea depune contestatiile. Rezolvarea contestatiilor va avea loc intre 6 si 9 iulie, iar rezultatele finale se vor afisa in 9 iulie.

 

%d blogeri au apreciat: