ȘCOALA DE PRESĂ REALITATEA Bătălia mielușeilor

Se apropie bătălia “mielușeilor” din PNL pentru conducerea partidului. Dacă experiența politică și tupeul își arată de ceva timp colții în cazul lui Ludovic Orban, convins că va fi reales șef al PNL, în cazul lui Florin Cîțu, un actor destul de nou în politică și abia intrat în cea de vârf, lucrurile stau puțin altfel. Cel din urmă testează încă terenul, cu toate că semnalele sunt clare: îl va contracandida pe Ludovic Orban.

După ce a tulburat apele cu declarația prin care spunea că vaccinarea nu va mai fi gratuită, Orban spune că de fapt știrea prezentată nu a reflectat ce a vrut el să spună. Evident, ca în aproape oricare alt caz, presa este vinovată că a “răstălmăcit” aberațiile unora.

Bucuros sau resemnat că ținta de vaccinare fixată pentru 1 iunie nu va fi atinsă, premierul anunță că valul 3 al pandemiei nu mai există, iar relaxarea restricțiilor este inveitabilă.

Ludovic Orban a călcat din nou pe bec. Dacă anul trecut a încins de ziua lui o mică petrecere la Palatul Victoria, anul acesta a făcut-o la Parlament. Ludovic Orban pare că se resimte după mai bine de un an în care viața lui, la fel ca a tuturor, a fost împânzită de restricții. Unele restricții care încă se aplică – aviz amatorilor. După gafa din 2020 s-a dat de ceasul morții, și-a cerut scuze, a cerut să fie amendat și a plătit amenda, iar acum, cel mai probabil, o va lua de la capăt. Și totuși, în cazul în care prima dată a fost o greșeală, a doua oară sigur a fost o prostie.

Avocatul Poporului e la un pas să fie demis. După luni de zile de discuții în Coaliție și de împărțit funcții, liderii celor formațiunilor din arcul de putere au făcut primul pas pentru schimbarea Renatei Weber din funcție. Totuși, încă nu există un candidat susținut unanim care să îi ia locul acesteia.

PNRR agită spiritul social-democraților de luptători pentru transparență. Ciolacu a lansat din nou amenințarea că va intra în grevă parlamentară dacă Guvernul nu prezintă astăzi Planul în Parlament.

Citește și:

Consiliul European solicită implementarea rapidă a certificatului digital verde

Biserica de lemn din satul Urși (România) printre câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu

Turcan: Nu s-a discutat de creșterea vârstei de pensionare și a stagiului de cotizare

Polonia nu va respecta decizia CJUE privind mina de cărbune de la Turow, spune premierul Morawiecki

Recomandare de lectură: BBC.com – Russia picks team for film shot on International Space Station

Student GABRIEL DĂNILĂ, anul III CRP,Universitatea APOLLONIA Iași

%d blogeri au apreciat: