Certificatul electronic al UE privind COVID: Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord privind propunerea Comisiei

Comisia salută acordul politic provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul referitor la Regulamentul ce reglementează certificatul electronic al UE privind COVID. Acest lucru înseamnă că certificatul (denumit anterior „adeverință electronică verde”) este în grafic pentru a fi gata la sfârșitul lunii iunie, după cum era planificat. Acordul de astăzi a fost obținut într-un timp record, la doar două luni de la prezentarea propunerii Comisiei. Pentru Comisie, negocierile privind certificatul au fost conduse de comisarul Didier Reynders, în strânsă cooperare cu vicepreședinții Vera Jourová și Margaritis Schinas, precum și cu comisarii Thierry Breton, Stella Kyriakides, și Ylva Johansson.

Salutând acest progres rapid, președinta Ursula von der Leyen a declarat: „Ne îndeplinim angajamentul asumat ca certificatul electronic al UE privind COVID să poată fi utilizat înainte de începutul verii. Cetățenii europeni așteaptă cu nerăbdare să călătorească din nou, iar mulțumită acordului de astăzi, ei vor putea călători, foarte curând, în condiții de siguranță.

Certificatul electronic al UE privind COVID este gratuit, securizat și accesibil oricărui european. Acesta va acoperi vaccinarea, testarea și vindecarea, oferind cetățenilor diferite opțiuni. Certificatul respectă pe deplin drepturile fundamentale ale cetățenilor, inclusiv protecția datelor cu caracter personal. Toți cetățenii UE au dreptul fundamental la liberă circulație în UE. Certificatul electronic al UE privind COVID, disponibil pe hârtie sau în format electronic, le va permite europenilor să călătorească mai ușor – fie ca să își vadă familiile și pe cei dragi, fie ca să profite de o perioadă de odihnă binemeritată. Dorim să mulțumim Parlamentului European și președinției portugheze pentru dedicarea, perseverența și munca imensă depusă cu o viteză record în vederea ajungerii la un acord cu privire la propunerea pe care am prezentat-o. Mai rămân însă multe de făcut. La nivelul UE, sistemul va fi gata în următoarele câteva zile. În prezent, este esențial ca toate statele membre să continue implementarea sistemelor lor naționale pentru a se asigura că sistemul poate fi operațional cât mai curând posibil. Acestea sunt așteptările legitime ale cetățenilor UE. Acordul de astăzi demonstrează că, mulțumită angajamentului și cooperării tuturor, certificatul electronic al UE privind COVID va fi disponibil la timp.”

Certificatul electronic al UE privind COVID – elemente esențiale

În urma acordului la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul, certificatul electronic al UE privind COVID:

  • va acoperi vaccinarea, testarea și vindecarea;
  • va fi disponibil în format electronic și pe hârtie, în funcție de alegerea destinatarilor, și va conține un cod QR semnat digital;
  • va fi gratuit, se va obține cu ușurință și va fi disponibil și pentru persoanele vaccinate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului referitor la certificatul electronic al UE privind COVID;
  • va putea fi utilizat și de către statele membre în scopuri naționale, dacă acest lucru este prevăzut în legislația națională;
  • statele membre trebuie să se abțină de la impunerea unor restricții de călătorie suplimentare deținătorilor unui certificat electronic al UE privind COVID, cu excepția cazului în care acestea sunt necesare și proporționale pentru protecția sănătății publice;
  • de asemenea, Comisia va mobiliza 100 de milioane EUR pentru a sprijini statele membre să ofere teste la prețuri accesibile.

Etapele următoare

Acordul politic va trebui acum să fie adoptat în mod oficial de către Parlamentul European și Consiliu. Regulamentul va intra în vigoare la 1 iulie și, pentru statele membre care au nevoie de mai mult timp, prevede o perioadă de introducere treptată de șase săptămâni pentru eliberarea certificatelor. În paralel, Comisia va continua să sprijine statele membre pentru ca acestea să își finalizeze soluțiile lor naționale pentru eliberarea și verificarea certificatului electronic al UE privind COVID, precum și să ofere sprijin tehnic și financiar statelor membre pentru a se conecta la portal.

Context

La 17 martie 2021, Comisia Europeană a prezentat o propunere de creare a unui certificat UE privind COVID pentru a facilita libera circulație în condiții de siguranță a cetățenilor în UE în timpul pandemiei de COVID-19. La cererea Comisiei, Parlamentul a votat în favoarea activării procedurii de urgență pentru cele două propuneri la 25 martie. Consiliul și-a adoptat poziția de negociere la 14 aprilie, iar Parlamentul a făcut același lucru la 29 aprilie. La 20 mai, colegiuitorii au ajuns la un acord provizoriu cu privire la acest dosar. În paralel cu procesul legislativ, s-au înregistrat deja progrese importante în ceea ce privește aspectele tehnice. Portalul UE, care permite verificarea certificatelor la nivel transfrontalier, este gata și va intra în funcțiune începând cu luna iunie. În ultimele două săptămâni, au avut loc teste-pilot reușite cu 17 state membre și cu Islanda, iar alte cinci state membre vor efectua teste săptămâna viitoare. De asemenea, Comisia pune la dispoziție un software de referință cu sursă deschisă pentru a sprijini statele membre să își dezvolte propria soluție națională de eliberare a certificatelor, de scanare și de verificare a codurilor QR, precum și un portofel de referință pentru stocare.

Anterior, la 21 aprilie, au fost adoptate orientări privind specificațiile tehnice de către reprezentanții statelor membre în rețeaua de e-sănătate, o rețea voluntară care conectează autoritățile naționale responsabile cu e-sănătatea. Orientările se bazează pe colaborarea strânsă a Comisiei cu statele membre, în urma căreia s-a adoptat o primă serie de orientări în ianuarie, care au fost actualizate la 12 martieCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, precum și pe cadrul de încredereCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• convenit tot la 12 martie 2021. În plus, în rețeaua de e-sănătate a fost elaborat un model comun de proiectare.

Cele mai recente informații primite de la statele membre cu privire la măsurile luate și la restricțiile de călătorie impuse în contextul pandemiei provocate de coronavirus sunt disponibile pe platforma Re-open EU.

 

%d blogeri au apreciat: