Poliția în acțiune

ACTIVITĂȚI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR IMPUSE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE COVID – 19

111 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, de forțele de ordine angrenate în acţiunile pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a  infectării cu virusul Sars Cov 2. La data de 11 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, de pe raza județului Galați, dar și în mijloacele de transport în comun. În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, peste 1190 de persoane și 113 societăți comerciale. Totodată, polițiștii au controlat 248 de locații (domiciliile persoanelor/locațiile declarate pentru carantină, izolare, restaurante/terase, parcuri/locuri de joacă, etc), precum și 140 de mijloace de transport persoane. Au fost aplicate 111 sancțiuni contravenționale, în valoare de 16 500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID – 19. Intervențiile vor continua și în perioada următoare, principalul obiectiv al acestora reprezentându-l siguranța cetățenilor.

DEPISTAȚI LA VOLAN SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

 La data de 11 aprilie a.c., polițiștii gălățeni au depistat, la volanul autoturismului, trei conducători auto aflați sub influența alcoolului.  Primul dintre aceștia, un bărbat, de 59 de ani, din municipiul Galați, a fost depistat conducând autoturismul pe strada Calea Smârdan, din municipiul Galați. La testarea alcoolscopică, a fost înregistrată valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.  În aceeași zi, un autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, a fost oprit în trafic, pe D.N. 26, în comuna Vânători. Fiind testat alcoolscopic, conducătorul auto a prezentat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel de-al treilea conducător auto a fost depistat la volanul autoturismului, pe D.J. 251F, în localitatea Adam. În cazul acestuia, aparatul etilotest a înregistrat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei trei bărbați au fost conduși la spital, pentru prelevarea de mostre biologice și stabilirea alcoolemiei, iar polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

%d blogeri au apreciat: