De la Express Sud-Est: Săgeata de Buzău

Privit de pe șoseaua principală DJ203K, care îl străbate de la un capăt la altul, satul Săgeata lasă impresia unei localități părăsite. Casele şi grădinile de la șosea sunt neîngrijite, iar străzile care pornesc perpendicular din drumul principal te fac să te gândești mai degrabă la ulițele copilăriei. Pentru că DJ203K este singurul drum asfaltat din tot satul. Astfel, praful care se ridică în timpul verii şi noroaiele rămase după fiecare ploaie sau după topirea zăpezii fac parte din viața de zi cu zi a tuturor locuitorilor de aici.

Cu cizmele prin Provincia Europeană Buzău!

Săgeata este o localitate din câmpia Buzăului, care a luat ființă pe la 1800 și, de atunci, nimeni nu a pus nici un petic de asfalt. Iar Buzăul e în România! Asta vrea să se știe președintele PSD Marcel Ciolacu, despre care presa buzoiană scrie că a făcut pentru județul în care a fost ales deputat ceea ce „n-a făcut nimeni”. Pe teren însă, investițiile nu se văd deloc. Primarii nu sunt în stare să atragă nici banii de la Guvern, nici fondurile europene. Singurul lucru care îi interesează este să fie la putere, să rămână stăpâni ai locului. Astfel, județul Buzău rămâne un fel de zonă crepusculară, în care orice este posibil. E posibil ca unii să facă averi uriașe, iar alții să rămână într-o sărăcie lucie. Între aceste două categorii stă o armată de funcționari, bugetari, aleși, unii așezați pe cele mai importante locuri în stat. Ei ar putea să ajute județul să funcționeze, dacă și-ar înțelege rolul și și-ar face datoria.

Ce e mai rușinos, după ce PSD a „scos țara din noroaie”, decât străzile de pământ?

La treisprezece ani de la intrarea în Uniunea Europeană, prin „Provincia Europeană Buzău” încă nu poți renunța la cizmele de cauciuc dacă vrei să ajungi la casa bunicilor, asta în ciuda faptului că autoritățile județene au cheltuit în ultimii ani sute de milioane de euro pe infrastructura de transport. Elementul de vestimentație despre care povesteau părinții că era un cadou apreciat în copilăria lor a rămas la loc de cinste prin gospodăriile sătenilor din comuna Săgeata, localitate care nu are nici măcar un metru de asfalt. Mergând în zonă și întrebând oamenii cum este să nu poți ajunge cu pantofii curați la destinație, aceștia ne-au întrebat dacă nu cumva știm noi vreo noutate despre data când asfaltul va ajunge și la ei. Alții se opreau pe ulițele desfundate și spuneau că așa a fost de când se știu: „pe aici merge numai căruța”. Pe administratorul comunei Săgeata, Sorin Tănase, l-am găsit la birou, singur, într-o primărie pustie, deși cu numai o zi în urmă, când îi anunțasem vizita noastră, ne spusese că nu-și mai vede capul de treburi. L-am întrebat  de ce comuna pe care o păstorește arată EXECRABIL atâta timp cât există Programul Național de Dezvoltare Locală, dacă a inițiat pentru comunitate  vreun proiect care să penetreze fondurile europene destinate infrastructurii din România, ce a FĂCUT pentru comuna  pe care a condus-o timp de două mandate – ca primar și ca city manager, în câteva cuvinte l-am întrebat pe primarul Tănase ce a făcut în ultimii opt ani. În loc de  răspunsuri, acesta  a venit  cu  o  ofertă. Obișnuit, probabil, cu presa buzoiană predispusă să ia prompt o anumită poziție la auzul unei comenzi, Sorin Tănase ne-a propus, generos, să transformăm ancheta noastră într-un articol de promovare a mărețelor sale realizări.

Primăria ca un PFA

Deși mai multe comune din județul Buzău au rămas fără primarii aleși în urma scrutinurilor locale, unii din cauza unor dosare penale, alții din cauza stării de incompatibilitate constatată la un moment dat de Agenția Națională de Integritate, acestea sunt conduse în continuare de foștii primari care, lăsați fără mandat, au găsit rapid o metodă de a rămâne la cârma administrației locale. În fapt, lipindu-se ca_căpușele de bugetele locale. Șase unități administrativ-teritoriale sunt conduse acum de viceprimari, însă adevărata putere o au administratorii publici. Este vorba despre Adrian Perțea, fostul primar de la Brăiești, despre Daniel Năstase, de la Vernești, despre Laurențiu Manea, de la Săpoca,  Constantin  Dumitru,  de  la Mărăcineni, Andrei Fătu, de la Chiojdu, dar și despre Sorin Tănase, fostul primar al comunei Săgeata. Toți sunt acum city-manageri în comunele (sic!) pe care le-au condus ca primari, iar prin procesele pe care le-au deschis Instituției Prefectului  și inventarea unor diverse chichițe juridice au reușit să blocheze ani în șir organizarea unor alegeri anticipate. Administrator public – sau „city-manager”, cum le place unora să li se spună -, este o funcție inventată de PSD pentru aleșii locali care, din cauza unor probleme, penale sau administrative, nu mai pot ocupa fotoliul de edil la care au râvnit ani de zile. Și pentru că unii s-au obișnuit atât de mult cu primăria, n-au mai vrut să mai plece și chiar s-au identificat cu funcția. Nu o spunem doar noi, ci chiar ei dovedesc aceasta.

Primarul Sorin Tănase și primăria Săgeata ca PFA. Spre exemplu, la Săgeata, fostul primar al comunei, acum „city-manager” în urma unui concurs la care a fost, normal, singurul candidat, a ținut ca locuitorii comunei și nu numai, să știe cine conduce și a actualizat întocmai pagina de Facebook a primăriei comunei: fotografia de profila primăriei este în fapt fotografia administratorului Sorin Tănase.

Disprețul PSD față de alegători

Nu putem să nu pomenim aici și despre disprețul total cu care ne tratează aleșii noștri: recent, cel puțin trei dintre cei pe care i-am enumerat mai sus au făcut parte dintr-o delegație de aleși locali invitată la Bruxelles de europarlamentarul PSD Andi Cristea.

”Primarul din Săgeata face treabă doar când e pe veceu”

Nea Radu Iancu își ține părul ferit de rigoarea unui piaptăn sub o pălărie veche, pe care și-o mută șugubăț spre urechea stângă. Bătrânețea i s-a urcat în spate și-l apasă. De ochi nu i s-a atins. Îi mustesc încă de viață. Păstrează în ei lumina care curge peste câmpie și grâne. Cred că numai pentru lumina asta a revenit aici, în satul al cărui duh a pierit cu zeci de ani   în urmă. Se uită peste gard, la oamenii care se perindă prin fața  primăriei. Din toate părțile ne copleșește clorofila. Priveliștea pare suspendată de niște raze limpezi ca picturile medievale. „Nea Radu, nu-i prea mult noroi în raiul dumitale”? Surâde. „Ba da, ne mănâncă noroiul, iar când se usucă pământul, ne mănâncă puricii”. Îmi vorbește despre niște purici care se înmulțesc și zac în țărâna uscată. Cum prind picior de om sau de dobitoc sar și-l chinuie cu înțepăturile lor ticăloase. Nici noi nu avem noroc: e o arșiță de te ia cu leșin la lingurică și chiar riscăm să fim anemiați de mărunții vampiri din Săgeata. „Dar primarul, primarul face treabă?”, îl întrebăm noi, revenind la problema noroaielor din comună. Bătrânul se sprijină de țambrele de lemn ale gardului de la drum și ne măsoară lung, ca mai apoi un zâmbet să i se lățească, dintr-o dată, pe întreaga față: „Face, cum să nu facă? Toată lumea face când trebuie să se ducă la veceu!”, iar zâmbetul i se transformă brusc într-un râs zdravăn, de tinerel pus pe șotii. Ne molipsim și noi și uităm pentru câteva clipe de dogoarea soarelui parșiv, de sfârșit de vară târzie.

La Săgeata, oamenii trăiesc cu respect pentru Dumnezeu și frică de domnul primar

Umblăturile noastre rurale ne-au scos în față, de nenumărate ori, un fel de ghetouri rurale, adâncite într-o sărăcie cruntă, unde copiii și tinerii sunt condamnați să reproducă traiul și nivelul de trai al părinților lor, asistați social sau, în multe cazuri, nu. De fiecare dată, am putut observa că investițiile în infrastructură publică făcute de multe administrații locale nu au cuprins și zonele sărace, marginale.

Sărăcie lucie

La Săgeata, asfaltul se oprește acolo unde încep străzile cu locuințele sătenilor, „ulițele”, cum le spun localnicii. Rețeaua de apă nu prea funcționează acolo, iar canalizarea lipsește cu desăvârșire. Majoritatea localnicilor locuiesc în căsuțe modeste, cu maxim trei cămăruțe, ridicate din „cărămizi” din lut și cu tâmplărie din căpătate. Iar de la ultimele case începe tărâmul gunoaielor depozitate de localnici. La Săgeata, chiar dacă apa e la mare căutare vara, fântânile sunt lăsate de izbeliște. În sezonul dezghețului și în vreme de ploaie toate ulițele și curțile se transformă într-o imensă mlaștină prin care sunt nevoiți să navigheze copii și părinți. Nealfabetizați, fără calificare, fără pământ pe care să-l cultive, localnicii și ai lor copii sunt într-o luptă constantă pentru procurarea hranei, a hainelor și a lemnelor de foc. Iar foamea + deznădejdea bat orice ambiție și dorință de reconversie profesională. Nu am găsit nimic din huzurul și belfereala pe care o descriu mulți când vine vorba de asistați social și săracii înrăiți în nemuncă pe care ni-i prezintă anumite materiale video. Asta, desigur, dacă nu considerăm înghesuiala în spații mici, dormitul pe saltele sau pe jos, muncitul cu ziua pe la cei mai avuți, lemne sau ciuperci, drept o versiune a huzurului.

Săgeata puseelor de campanie

Cât despre puseele cu „asigurarea venitului minim garantat pentru cei îndreptățiți”, ocazionate din patru în patru în patru ani de alegerile locale, acestea nu pot rezolva astfel de probleme de ordin structural. Nu pot nici măcar să amelioreze la modul semnificativ situația. Pot, cel mult, să salveze câțiva indivizi și să ofere sprijin ocazional unor familii, prin mici exerciții de redistribuire și prin intervenții punctuale. Din păcate, nu de puține ori, astfel de demersuri încurajează deresponsabilizarea autorităților publice și, în unele cazuri, justifică un discurs anti-protecție socială tot mai îngroșat și mai cinic. Ca în cazul primarului Sorin Tănase, care îi folosește pe cei care beneficiază de ajutorul social la muncă în propriile firme, pe principiul „eu vă dau ajutorul social, voi munciți unde vreau eu”!

%d blogeri au apreciat: